De multe ori auzim de EKG, dar în foarte puține cazuri ne a fost explicata importanta acestei investigatii. În acest articol, Dr.Dawood – medic specialist cardiolog, o sa ne explice ce putem afla despre starea inimi prin EKG.

1. Dimensiunile inimii.
Prin EKG ne putem orienta spre afecțiunile cardiace care ar putea mari volumul cardiac. Bolile precum Hipertensiune Arteriale si stenozele valvulare ar putea îngroșa peretele inimii. Așadar, cardiologul poate sa afle dacă inima pacientului se afla în faza avansată de hipertrofie cardiacă (ingrosarea inimii). Prin aceste informații, se poate ghida alegerea tratamentului potrivit.

2. Tulburările de ritm.
De multe ori, pacienți vin pentru problema palpitatiilor. Bolile cardiace din grupa „aritmii cardiace” sunt în mare parte responsabile de aceste palpitații. Dar, numai prin EKG efectuat în stadiul acut, se poate depista în mod cert ce fel de aritmie este. Tratamentul acestei aritmii este ales după imaginile produse de EKG.
Exemple de aritmii: Fibrilatie Atriala, Flutter, Tahicardie Ventriculara, etc.

3. Boala cardiacă ischemica.
Sigur ati auzit de infarct miocardic, dar, lucrul pe care nu site multa lume este ca infarctul rar vine neanunțat. Infarctul miocardic este doar un component intr-o gama larga de boli cardiovasculare, toate se afla sub numele de boala cardiacă ischemica.
În faza acută, când pacientul se prezintă la doctor cu dureri în piept, medicul (prin EKG) poate deduce dacă se desfășoară un infarct acut, sau dacă s-a petrecut înainte, lăsând urme de sechele.
Se poate obține si alte informații legate de iminenta infarctului sau agravarea bolii în termen scurt si lung.

4. Toxine ai tulburările de electrolite.
Electrolitii sunt anumiti ioni care circula în sange. Cele mai importante sunt cele de Potasiu, Sodiu, Magneziu si Clor. Orice creștere sau scădere semnificativ în concentrate ale acestor ioni pot produc afecțiuni grave de sănătate. Inclusiv stop cardiac. EKG poate arăta prin forma unei unde electrice alterate, dacă nivelul unei substanțe a depășit sau a coborât sub nivelul optim, dând o alarmă precoce medicului pentru a echilibra rapid aceste substanțe.

5. Alte condiții..
EKG ne arată si afectarea cardiacă sub supunerea unei condiții meteorologice extreme (soc termic sau hipotermie).

Alte cazuri. După o răceala virală, exista posibilitatea de a declanșa o reacție inflamatorie care irita sacul inimii. Rezultând în acumularea lichid în jurul inimii, o condiție care se numește Pericardita.

Un EKG prompt alarmă medicul, conducând la investigare si tratament rapid.

În final, putem rezuma ca EKG este o investigație destul de simpla, indispensabilă si ieftina care ar putea sa salveaze foarte multe vieți. Mai ales în stadiile incipiente ale bolii. Nu ezita sa îți faci un EKG la medicul tău cardiolog.

Într-o societate cu un stil de alimentație occidental și o puternică tendință la sedentarism, o patologie cunoscută încă din vremuri străvechi, guta, tinde să-și schimbe datele epidemiologice, devenind dintr-o ”boală a regilor”, o boală a omului de rând.
Guta este o afecțiune cauzată de depunerea cristalelor de urat monosodic în articulații și alte țesuturi. Formarea acestor cristale este consecința hiperuricemiei – creșterea concentrației serice a acidului uric peste limita superioară a normalului, în general, 6,8 mg/dL. Este important de subliniat faptul că nu toți pacienții cu hiperuricemie au gută manifestată clinic; astfel, se descrie o perioadă premergătoare, de hiperuricemie asimptomatică, cu o durată variabilă, uneori de zeci de ani, în care o intervenție terapeutică precoce ar putea schimba evoluția naturală a bolii, împiedicând apariția formelor severe și uneori invalidante de boală.

Cum se manifestă guta?
În evoluția naturală a bolii, se descriau clasic trei stadii ale gutei: hiperuricemia asimptomatică, atacul de gută cu intervalele asimptomatice de boală (perioada intercritică) și guta cronică. Tehnicile moderne de imagistică – tomografia computerizată cu energie duală (DECT) și ecografia musculo-scheletală, au permis descrierea unui nou stadiu de boală, precedent atacurilor de gută, în care există depozite tisulare de urat monosodic, fără a fi prezente semne clinice sau simptome ale gutei.
Prezentarea clasică a unui atac de gută este caracterizată prin dezvoltarea rapidă, în plină stare de sănătate aparentă, a unei artrite deosebit de dureroase. Articulația afectată devine umflată, roșie, fierbinte și foarte sensibilă la atingere – uneori chiar greutatea cearșafului sau atingerea șosetei pot fi greu de suportat. Deseori, episodul debutează noaptea sau dimineața la trezire, iar simptomele și semnele clinice ating un maxim la 6-12 ore de la debut. Caracteristică gutei este afectarea primei articulații metatarsofalangiene (articulația degetului mare al piciorului), cunoscută sub numele de podagra. Mai pot fi afectate și alte articulații ale membrului inferior – genunchii, articulațiile gleznei și piciorului, ori ale membrului superior – pumnul și articulațiile mici ale degetelor, precum și tendoanele – tendonul lui Ahile, tendonul patelar sau bursele – bursa olecraniană.
Există o serie de factori ”trigger”, ce pot declanșa un atac de gută: consumul de alcool, excesele alimentare – mese bogate în carne roșie, stropite cu alcool, traumatismele locale, infecțiile, intervențiile chirurgicale, unele medicamente.
De cele mai multe ori, criza are o natură episodică, cu o durată variabilă, de zile sau săptămâni, și tendință la rezoluție completă. Astfel, atacurile de gută alternează cu perioade intercritice, în care pacientul este complet asimptomatic. Neglijate, atacurile vor fi tot mai frecvente, mai severe, cu afectarea de noi articulații, bolnavul intrând într-un stadiu cronic al bolii, lipsit de perioade libere de manifestări. Depozitele de cristale pot fi identificate clinic, sub forma tofilor gutoși subcutanați – întâlniți clasic la nivelul pavilionului urechii, dar și degetelor, tendoanelor și burselor. Articulațiile sunt distruse progresiv, cu apariția unor deformări severe, chiar invalidante.

Cum se stabilește diagnosticul?
În fața unui tablou clinic tipic (atacuri recurente de podagra, la un pacient cunoscut cu hiperuricemie), guta este cel mai probabil diagnostic. In schimb, doar identificarea cristalelor de urat monosodic permite stabilirea unui diagnostic de certitudine.
Medicul dumneavoastră poate solicita o serie de explorări paraclinice, pentru a-și orienta diagnosticul, preciza severitatea și complicațiile apărute:
Explorări de laborator:
Concentrația serică de acid uric
Determinarea excreției urinare de acid uric
Probele de inflamație – viteza de sedimentare a hematiilor și proteina C reactivă
Hemograma
Examinarea lichidului extras dintr-o articulație sau bursă afectată de gută.
Întrucât hiperuricemia și guta se asociază frecvent cu alte tulburări – obezitate, dislipidemie, diabet zaharat, boli cardio-vasculare și renale – pot fi necesare investigații suplimentare.
Explorări imagistice:
Radiografia convențională de mâini sau de picioare – relevă modificări tipice la pacienții cu o evoluție îndelungată a bolii;
Ecografia musculo-scheletală – are avantajul major de a evidenția depozitele de cristale de urat monosodic, atât în articulații cât și în structurile moi periarticulare – tendoane, burse, demonstrând modificări și în perioadele de hiperuricemie asimptomatică, înainte de apariția semnelor clinice de boală;
Imagistica prin rezonanță magnetică – demonstrează distrucțiile articulare și prezența tofilor gutoși;
Tomografia computerizată cu energie duală (DECT) – permite identificarea cu certitudine a cristalelor de urat monosodic în structurile sau țesuturile inaccesibile pentru aspirarea de material.

Care sunt intervențiile terapeutice disponibile?
Abordarea unui pacient cu gută este complexă și presupune strategii terapeutice adaptate stadiului bolii și spectrului de manifestări. Scopurile tratamentului sunt: pe termen scurt – ameliorarea rapidă și semnificativă a durerii și inflamației asociate cu atacul de gută, iar pe termen lung – prevenția bolii cronice și scăderea frecvenței atacurilor de gută prin reducerea nivelului seric de urat.
În atacul de gută, principalele măsuri nonfarmacologice pentru reducerea durerii și a inflamației sunt repausul articular și aplicarea locală de gheață. Preparatele farmacologice utilizate în timpul atacului sunt: colchicina, antiinflamatoarele nesteroidiene și glucocorticoizii, administrate fie în monoterapie, fie în terapie combinată. Este posibilă și utilizarea unor terapii noi, biologice, care inhibă acțiunea unor molecule implicate în patogenia bolii, iar dintre acestea singurul aprobat in Europa pentru tratamentul gutei este canakinumab.
Pe termen lung, obiectivul terapeutic este reducerea nivelului seric de acid uric sub pragul de 6mg/dL. Acest obiectiv poate fi atins printr-o serie de strategii care vizează: reducerea producției de acid uric, creșterea eliminării acestuia și transformarea acidului uric în metaboliți ce pot fi eliminați cu mai mare ușurință.
Nu în ultimul rând, managementul nonfarmacologic al acestei boli se bazează și pe modificarea stilului de viață. Consilierea nutrițională a pacienților cu gută trebuie croită astfel încât să se adreseze și bolilor asociate: obezitatea, hipertensiunea, diabetul zaharat, ateroscleroza, boala cronică de rinichi. Între măsurile generale se află: o dietă săracă în carbohidrați, cu limitarea aportului de alimente și băuturi îndulcite cu fructoză, scăderea consumului de alcool (în particular, de bere), carne și fructe de mare. Astfel de măsuri ce promovează starea de sănătate a individului contribuie la scăderea suplimentară, cu 10-20% a nivelului seric de acid uric, fiind complementare tratamentului medicamentos.

Manifestările cutaneo-mucoase sunt frecvente în bolile reumatice și pot fi semnalmentul principal al unor boli precum lupusul eritematos sistemic, sclerodermia sistemică sau dermatomiozita. Manifestări cutanate pot fi întâlnite și în alte boli reumatice: vasculitele sistemice, artrita reumatoidă, sindromul Sjogren, artrita psoriazică și policondrita recidivantă. Prin urmare, recunoașterea principalelor leziuni cutanate și un diagnostic dermatologic precis sunt de mare importanță în definirea bolii și în stabilirea prognosticului și tratamentului corect. În continuare vor fi trecute în revistă cele mai frecvente manifestări cutaneo-mucoase ale bolilor reumatice.

ERITEMUL MALAR
Eritemul malar bilateral, ”în fluture”, este cea mai sugestivă leziune cutanată pentru lupusul eritematos sistemic. Este prezent pe pomeți și piramida nazală, cu respectarea șanțului nazo-labial. Acest tip de leziune apare și se accentuează după expunerea la soare, este tranzitorie și se vindecă fără cicatrici. Se recomandă o serie de explorări reumatologice care să cuprindă: anticorpii anti-nucleari (ANA) și anticorpii anti-ADN dublu catenar, alături de hemogramă și examenul de urină. Acest tip de leziune trebuie diferențiată de: rozacee, dermatita seboreică și atopică.

FENOMENUL RAYNAUD
La persoanele cu fenomen Raynaud, expunerea la frig sau emoțiile intense determină un spasm exagerat al vaselor ce se manifestă prin paloarea degetelor, afectând de obicei toate degetele, bilateral și simetric, urmată de învinețirea lor și, în final, de înroșirea lor persistentă. Fenomenul Raynaud poate afecta de asemenea nasul și urechile iar durata unui atac este variabilă, de la câteva minute la câteva ore. Este prezent într-o varietate de boli reumatice, cel mai frecvent în sclerodermia sistemică, boala mixtă de țesut conjunctiv, lupusul eritematos sistemic, dar poate fi și secundar expunerii la medicamente, policlorura de vinil și vibrații. Prezența acestei manifestări impune evaluarea prezenței unor autoanticorpi, alături de efectuarea unei capilaroscopii periunghiale.

PSORIAZISUL
Psoriazisul afectează aproximativ 1-3% din populația generală iar o treime din pacienții cu psoriazis cutanat pot dezvolta artrită psoriazică. De obicei psoriazisul cutanat precede artrita psoriazică, dar se descriu și cazuri de debut concomitent al celor două afecțiuni, precum și cazuri la care artrita precede psoriazisul. Se consideră că manifestările articulare severe se asociază cu o afectare cutanată mai severă iar la 30% dintre pacienți manifestările articulare și cutanate se reactivează concomitent. Durerile și tumefierile articulare, tendinita ahileană și degetul ”în cârnat” – umflat, cald, roșu și dureros, apărute la un pacient cunoscut cu psoriazis cutanat, impun un consult reumatologic pentru depistarea suferinței articulare.
SENZAȚIA DE USCĂCIUNE A OCHILOR ȘI A GURII
Ați avut în ultimele 3 luni senzație persistentă de uscăciune a ochilor, de ”nisip în ochi”? Utilizați deseori lacrimi artificiale? Vă simțiți gura persistent uscată și beți des apă pentru a vă ajuta să înghițiți alimentele? Daca răspunsul la aceste întrebări este DA, consultați un medic reumatolog întrucât este posibil să suferiți de o afecțiune numită Sindromul Sjogren. Sindromul Sjogren este o afecțiune inflamatorie cronică, autoimună, lent progresivă, caracterizată prin lezarea țintită a tuturor glandelor exocrine precum cele salivare, lacrimale, bronșice și digestive. Printre cele mai frecvente manifestări se enumeră xeroftalmia (scăderea secreției lacrimale) și xerostomia (scăderea secreției salivare), însă boala poate avea și manifestări extraglandulare precum cele musculoscheletale, pulmonare și renale. Diagnosticul se bazează pe evaluarea scăderii secrețiilor salivare și lacrimale, biopsia de glandă salivară și prezența autoanticorpilor specifici.

AFTELE ORALE ȘI GENITALE
În 1937, dermatologul de origine turcă, Hulusi Behcet, raporta cazurile unor pacienți ce asociau afte orale, afte genitale și inflamație oculară. De la momentul acestei descrieri, numeroase alte manifestări au fost asociate acestei patologii numite boala Behcet. Manifestările cutaneo-mucoase sunt frecvente și utile în stabilirea unui diagnostic pozitiv. Aftele orale pot fi prima manifestare a bolii în 25-75% din cazuri și pot fi greu de distins de aftele comune. Apar ca ulcerații dureroase, de 1-3cm, cu marginea eritematoasă, localizate pe obraji, gingii, buze și limbă, ce se vindecă spontan în 1-4 săptamâni. Particular este faptul că abstinența de la fumat pare să le exacerbeze. Aceste ulcerații au tendință la recurență, iar pentru a fi considerate diagnostice sunt necesare cel putin 3 episoade pe an. Pe de altă parte, ulcerațiile genitale apar la 60-80% dintre pacienți, sunt similare celor orale, însă cu recurențe mai rare. Spre deosebire de cele orale, ulcerațiile genitale se vindecă deseori cu cicatrici. În funcție de manifestările sistemice asociate, boala poate avea un potențial evolutiv sever, astfel încât o evaluare extensivă, multidisciplinară, este cheia managementului său.

În concluzie, manifestările cutaneo-mucoase sunt frecvent întâlnite în bolile reumatice iar identificarea lor corectă poate ghida diagnosticul. În acest context, abordarea interdisciplinară dermatologie-reumatologie este esențială.

Ecografia musculoscheletala este o metoda de diagnostic ce utilizeaza ultrasunetele, astfel incat nu iradiaza, nu este dureroasa si nu are efecte adverse.
Este o investigatie de rutina si totodata o metoda precisa si complexa de diagnostic, care nu necesita o pregatire anterioara deosebita si se poate repeta la orice interval de timp, fara a afecta organismul intr-un fel.
Daca este realizata de medici specialisti cu experienta, aduce informatii asemanatoare rezonantei magnetice (IRM) , insa la un pret mult mai redus. Astfel, este metoda diagnostica de prima intentie pentru studierea partilor moi superficiale si a aparatului locomotor si musculoscheletal.

Cand este utila ecografia?
MEMBRELE SUPERIOARE SI INFERIOARE:
Aveti o durere la nivelul soldului sau genunchiului de exemplu? Ati avut un traumatism la nivelul gambei sau coapsei? Aveti un disconfort cand ridicati bratul? Ati palpat o formatiune la nivelul membrului superior sau inferior?
Ecografia reprezinta un ajutor esential in stabilirea cauzei unei dureri la nivelul aparatului locomotor. Fie ca este vorba de probleme articulare, la nivelul tendoanelor sau o modificare la nivel muscular, toate acestea pot fi observate in cadrul ecografiei.
In cazul in care palpati o formatiune la nivelul membrelor, simtiti o durere sau o amorteala, ati avut un traumatism si vreti sa vedeti cat de severe sunt leziunile sau sa monitorizati stadiul de vindecare, in toate aceste cazuri vi se va recomanda o ecografie. In cazul unei rupturi musculare, de ligamente sau de tendoane, ecografia vizualizeaza gradul rupturii, daca este totala sau partiala, daca exista un hematom si marimea acestuia si ghideaza medicul chirurg spre o interventie chirurgicala sau spre abordarea unei conduite expectative. Monitorizarea vindecarii se va face de asemenea prin ecografie.
PARTI MOI:
Palpati o formatiune dureroasa sau nu, la nivelul peretelui abdominal, peretelui toracic? Sau la nivelul testiculului, glandei mamare, sau in regiunea gatului? Ecografia este instrumentul esential, de prima intentie, in evaluarea acestor zone. Putem de asemenea studia vasele jugulare, tiroida, glandele salivare etc.
Ecografia musculoscheletala si de parti moi mai are si alte AVANTAJE fata de alte metode imagistice:
structurile pot fi analizate in timp real, in miscare, facand flexie-extensie sau contractie-relaxare
prin aplicarea unei forte variabile asupra structurii examinate se realizeaza studierea in compresie si elasticitatea
examinarea Doppler (ce arata vascularizatia locala) aduce un mare beneficiu in evaluarea leziunilor cauzate de tumori sau inflamatie.

Ce diagnostice se pot pune, confirma sau infirma cu ajutorul ecografiei?
UMAR : rupturi ligamentare, tendinite, calcificări periarticulare: rupturi ale calotei rotatorilor, sindrom de impingement, bursite, sinovite, modificari ale articulatiei acromio-claviculare, tendinite calcifice, capsulita adeziva
COT : epicondilite, bursite olecraniene, artroze: epicondilita mediala si laterala, rupturi tendinoase de biceps sau triceps, cotul in resort, colectiile intraarticulare, bursita olecraniana
MANA : modificarile ecografice ale mainii in poliartrita reumatoida, sindromul de tunel carpian, sindromul de canal Guyon, tenosinovitele, chisturile sinoviale, leziunea Stener, cheirartropatia diabetica, boala Dupuytren,
SOLD : colectii intraarticulare, bursita iliopsoasului, chisturile periarticulare, artroza coxofemurala, patologia regiunii peritrohanteriene – bursite si tendinite, soldul in resort, soldul dupa protezare
SOLD la nou nascut si sugar : pentru evidentierea luxatiei congenitale de sold
GENUNCHI : leziuni de menisc şi ligamentare, colecţii articulare şi modificări de gonartroză, evaluarea post-protezare, tendinopatia de cvadriceps, rupturile de tendon cvadriceps, sindromul plicii mediale, bursita prepatelara, bursita suprapatelara, afectiunile patelei, tendinopatia patelara, tendinopatia distala a tractului ilio-tibial, bursita infrapatelara, , boala Osgood-Schlatter, chistul Baker, leziunile ligamentelor colateral medial si lateral, bursita si tendinita pes anserinus, sindromul de frictiune al tractului ilieo-tibial, chisturile articulatiei tibio-fibulare superioare, neuropatia peroniera, , chisturile extraarticulare, bursita semimembranoasa, hidrartroza, hemartroza, lipohemartroza, modificarile din cadrul bolii atrozice, rupturi periferice de menisc si chisturi meniscale, chisturile mucoide ale ligamentelor incrucisate
PICIOR: colectii in articulatia tibio-tarsiana, patologia tendonului lui Ahile, şi se pot evalua modificările de tendinită sau ruptură ahileană, bursite pre si retro-ahilieene, fasciita plantara, neuromul Morton, metatarsalgia, leziuni ligamentare – ligamentul talofibular anterior, ligamentul colateral medial, entezopatia tendonului tibial anterior, sindromul conflictului tibio-tarsian.

Centrul medical IMAMED foloseste aparate ecografice de ultima generatie pentru explorarea aparatului locomotor si a partilor moi, dotate cu sonde liniare multifrecventa, pentru vizualizarea detaliilor fine si a vascularizatiei. Departamentul de Imagistica Medicala dispune de aparate performante, dotate cu soft dedicat explorarii musculoscheletale si de parti moi, in vederea unui diagnostic corect.
Medicii IMAMED specializati in acest domeniu au realizat cursuri in tara si in strainatate si sunt recunoscuti pentru rezultatele exceptionale. In cadrul examinarii ecografice se poate utiliza si aplicatia de elastografie, ce permite prin studierea gradului de elasticitatea si compresibilitate diferentierea naturii benigne sau maligne a unor formatiuni tumorale de parti moi.

Nu va fie frica – examenul ecografic nu prezinta contraindicatii, nu este dureros sau iradiant, si se poate efectua oricat de des se considera necesar, fara efecte adverse.
IMPORTANT: Recomandam pacientului sa realizeze un dosar ce monitorizeaza starea lui de sanatate pe parcursul vietii, sa pastreze toate rezultatele ecografice realizate in timp, alaturi de analize clinice si biochimice sau alte investigatii efectuate, si sa se prezinte la orice medic de fiecare data cu acest dosar – pentru a se putea realiza o evaluare personalizata, in dinamica. Astfel se pot analiza eventualele modificari in bine sau rau ale starii de sanatate si se poate pune un diagnostic corect. Un diagnostic complet nu se realizeaza pe baza unei singure investigatii, ci pe evolutia in dinamica a pacientului ca intreg.
Este mai usor sa previi decat sa tratezi! Descopera orice modificare in stadiul incipent ! In cazul unor simptome sau dureri ce necesita o programare urgenta, va rugam sa precizati acest lucru si reprezentantii nostri vor tine cont de acest aspect in prioritizarea programarilor.

Bucura-te de sanatate!

Spre deosebire de celelalte proceduri imagistice, care au avut o dezvoltare treptata, relativ lineara, cu evolutie in principiu in domeniul medicinei, originile ultrasonografiei (ecografiei) sunt non – medicale. Ecografia a fost folosita in scop medical pentru prima data in 1956 in Glasgow, cand obstetricianul Ian Donald si inginerul Tom Brown au dezvoltat primul prototip, bazat pe principiul SONAR-ului. Conform lui Malcolm Nicolson, profesor de istoria medicinei la Universitatea Glasgow din Scotia, tehnica ecografica a fost perfectionata de cei doi astfel incat pana la sfarsitul anilor ’50 ultrasonografia era folosita de rutina in spitalele din Glasgow. Cu toate acestea, in spitalele din Marea Britanie a inceput sa fie folosita la scara larga abia in 1970, si chiar mai tarziu in spitalele din America.

Este cunoscut faptul ca primele aplicatii ale ultrasunetelor au fost in domeniul navigatiei, pentru detectarea obstacolelor aflate in calea navelor aflate in mars. Echipamentul este denumit “sonar” (acronimul de la termenul anglo – saxon: Sound Navigation And Ranging). Sonarul sau hidrolocator, este un aparat destinat descoperirii si determinarii de la suprafata a pozitiei obiectelor (epavelor) aflate sub apa, functionarea sa fiind bazata pe fenomenul de reflexie a undelor ultrascurte. Una din primele functii a fost determinarea adancimii (distantei pana la fundul apei). Apoi, in timpul primului Razboi Mondial, sonarul era folosit in sistemul de navigatie al submarinelor. Este folosit pe larg in navigatie si la pescuitul industrial.

Navele militare le au in dotare pentru supravegherea situatiei subacvatice in special pentru depistarea submarinelor si vice-versa – submarinele folosesc sonarele pentru a evita o eventuala apropiere de locuri periculoase si pentru a determina directia si distanta spre tinta. Unul din posturile importante pe submarin este cel hidroacustic.

In anul 1928 fizicianul rus Sergei Sokolov a dezvoltat o tehnica de detectare a defectelor in interiorul corpurilor solide cu ajutorul ultrasunetelor, largind astfel paleta de aplicatii a metodei, un moment important de cotitura in dezvoltarea ecografiei.

Figurina 1: Echipament construit pentru detectarea defectelor in metale (Sokolow, 1928, reprodus din site-ul: http://www.ob-ultrasound.net/history1.html)

In acelasi an, s-a declarat potentialul detectarii curgerilor lichidelor cu ajutorul ultrasunetelor. Tot acum, fizicianul francez Paul Langevin a ipotezat efectul distructiv al ultrasunetelor cu intensitate inalta asupra tesuturilor biologice (confirmat in anul 1944 de catre Lynn si Putnam) (Langevin, 1928).

Aceste constatari au deschis oportunitati pentru construirea de echipamente medicale bazate pe Ultrasunete, atat pentru terapii in reumatologie (prin efectul termic) dar si in neurochirurgie (prin efectul distructiv), pentru realizarea de craniotomii si distrugerea tintita cerebrala la pacienti cu boala Parkinson. Cu alte cuvinte, avea aplicatii medicale energia undei, nu informatia pe care aceasta o poate oferi.

Potentialul diagnostic al Ultrasonografiei a fost formulat de catre fratii austrieci Karl Theo si Friedrich Dussik, care au avut idea ca exista un pattern in propagarea undelor, astfel incat prin estomparea diferentiata a ultrasunetelor prin trecerea prin diferite tesuturi, se poate ajunge la reprezentarea formei organelor.  Ȋn anul 1948, cu ocazia Primului Congres de Ultrasonografie in Medicina, care a avut loc la Erlangen, Germania s-au prezentat doua lucrari stiintifice originale care demonstrau potentialul diagnostic al metodei.

Ȋn 1955 John Reid si John J. Wild au pus la punct primul echipament medical, denumit „detectorul de cancer”, folosit pentru detectarea tumorilor mamare.

Figurina 2: Cover of the March issue of „ELECTRONICS” in 1955 reporting Wild and Reid’s work on ultrasound diagnosis of Breast tumors.

A 15 MHz hand-held scanner was in use. Left: John Wild, Right: John Reid.

A similar setup can be seen in their first paper in 1952 in Science, „Application of Echo-Ranging Techniques to the Determination of Structure of Biological Tissues” (reprodus din site-ul http://www.ob-ultrasound.net/wild_electronics.html)

In 1958, fiziologul american Robert Rushmer a adus in discutie tehnica de studiere neinvaziva a activitatii aparatului cardio-vascular la animale folosind principiul Doppler.[http://ro.wikipedia.org/wiki/EfectulDoppler]

Aplicatii ulterioare ale metodei au fost reprezentate de detectarea batailor cordului fetal folosind tehnica unidimensionala (denumita A-mode) in anul 1960, masurarea diametrului sacului gestational folosind tehnica bidimensionala (denumita B-mode) in anul 1963 si diagnosticul suferintelor oculare in cataracta.

Figurina 3: Echipament ecografic unidimensional (A mode) utilizat pentru detectarea   modificarilor densitometrice la nivelul structurilor oculare (reprodus din site-ul: http://www.ob-ultrasound.net/history1.html).

Printre primele aplicatii, din anul 1957, ale ultrasonografiei bidimensionale se cunosc cele in care pacientul era cufundat intr-un bazin cu apa iar imaginea obtinuta era circulara.

Figurina 4: Printre primele echipamente (cu valoare inca experimentala), construite in anul 1957) in care imaginile ecografice erau circulare iar subiectul era cufundat intr-un bazin cu apa (reprodus din site-ul: http://www.ob-ultrasound.net/history1.html).

Printre primele si cele mai importante aplicatii clinice reale au fost cele din obstetrica, apoi in cardiologie (in anii ’70).

Ulterior, odata cu dezvoltarea tehnologiilor transductoarelor si inlocuirea tehnicii cu brat mobil cu cea cu transductor mecanic, rotativ, s-au extins rapid in aproape toate domeniile practicii medicale.

Fig.  Echipament ecografic cu brat mobil. Transductorul era montat la extremitatea unui brat semirigid care avea menirea sa limiteze baleiajul numai la sectiuni perfect lineare (reprodus din site-ul: http://www.ob-ultrasound.net/history1.html).

In completarea explorarii uni- si bi- dimensionale, din anul 1975 vine si explorarea codificata color, care va permite evaluarea curgerilor sanguine. Cercetatorii japonezi, in anul 1986, pun la punct procedura de examinare dinamica denumita “colour flow map” folosita si astazi, dand o viziune total diferita tehnicii ecografice cunoscute initial si imbunatatind considerabil sensibilitatea si specificitatea diagnosticului.

Cu toate ca primele examinari 3D au fost introduse cu caracter experimental inca din anii ’70 in obstetrica si ginecologie de catre Kratochwill si colaboratorii, abia in 1986 au aparut pe piata primele echipamente care furnizau imagini tridimensionale (3D), usor de exploatat de catre practicieni.

Din anii ’90, datorita cresterii vitezei de baleiaj si ameliorarii procesoarelor, metoda 3D a devenit foarte raspandita in obstetrica si ginecologie.

Tot in anii ’90 s-au extins procedurile bazate pe abordul endocavitar (primele explorari ale prostatei in abord endorectal dateaza din anii ’60 fiind introduse de scoala japoneza de ultrasonografie – Watanabe, 1968), a prins avant examinarea cu contrast si explorarea armonica a tesuturilor.

Ultrasonografia s-a extins in domeniul radiologiei interventionale, capacitatea de vizualizare a acelor de punctie ducand la reducerea ratei de accidente intraoprocedurale. Principalul beneficiu a fost acela de micsorare a duratei procedurii interventionale si crestere a preciziei si eficientei acesteia. O contributie majora in aceasta directie a avut-o scoala daneza de ultrasonografie reprezentata de H.H.Holm si colaboratorii (Holm, 1982).

In ceea ce priveste tara noastra, scoala medicala romaneasca a fost printre primele din Europa care au implementat ultrasonografia in practica. In anii ’70-’80  echipamente ecografice care furnizau imagine doar in format alb-negru au aparut sporadic la Cluj, Bucuresti, Ramnicu Valcea si Baia Mare.

Achizitia aparatelor a fost, pentru acea vreme, un gest riscant deosebit din partea unor medici vizionari. Ei credeau in viitorul procedurii, desi in acea perioada imaginile erau inca destul de neclare, fiind departe de a permite un diagnostic exact.

In anii ’80, prin meritul prof. dr. Gh. Badea (Cluj) si prof. dr. Gh. Jovin (Bucuresti) s-au structurat primele doua centre de educatie si practica medicala din Romania.  Ȋn aceeasi perioada, la Iasi, prof. dr. C. Daniil a fost cel care a desfasurat primele proceduri interventionale sub ghidaj ecografic din tara noastra.

1. Goldberg BB, Kimmelman BA. Medical diagnostic ultrasound: a retrospective on its 40 th anniversary. Rochester, NY , Eastman Kodak, 1988:1-49

2. World Health Organization. Training in diagnostic ultrasound: essentials, principles and standards. Report of a WHO Study Group. Geneva, World Health Organization, 1998 (WHO Technical Report Series, No 875).

3. Derchi LE, Claudon M. Ultrasound: a strategic issue for radiology? Eur Radiol 2009; 19:1–6

4. Hoppmann RA, Rao VV,  Poston MB, Howe DB,  Hunt PS, Fowler SD et al. An integrated ultrasound curriculum (iUSC) for medical students: 4-year experience. Crit Ultrasound J (2011) 3:1–12

5. Mircea P.A. Project on the use of ultrasonography as a support tool for the study of medical semeiology at the Faculty of Medicine in Cluj-Napoca. Medical Ultrasonography 2011, Vol. 13(4): 335-336

6. World Health Organisation. Effective choices for diagnostic imaging in clinical practice. Report of a WHO Scientific Group. Geneva, World Health Organization, 1990 (WHO Technical Report Series, No. 795).

7. Langévin, M.P. Lés ondes ultrasonores. Rev Gen Elect 1928; 23:626

8. Gohr H, Wedekind Th. Der Ultraschall in der Medizin. Klinische Wochenschrift,1940; 19(2):25–29

9. Woo J. A short History of the development of Ultrasound in Obstetrics and Gynecology Available at: http://www.ob-ultrasound.net/history.html

10. Kratochwill A, Urban GU, Friedrich F. Ultrasonic tomography of the ovaries. Ann Chir Gynecol 1972;61:211-214

11. Watanabe H. Diagnostic application of ultrasonography for the prostate. Jap J Urol 1968; 59: 273 – 279

12. Holm HH, Gammelgaard J, Jensen F, Smith EH, Hillman J. Ultrasound in the Diagnosis of a Palpable Abdominal Mass. Gastrointest Radiol 1982, 7:149 – 151

13. http://www.wikipedia.org

14. “ULTRASONOGRAFIA CLINICA A ABDOMENULUI SI PELVISULUI”. Radu BADEA, în colaborare cu: Lidia Ciobanu, Monica Lupsor. Ed. Medicala, Bucuresti, 2012,